Pe o colină din Jamaica se profilează o casă mare, impunătoare şi austeră, care parcă te îngrozeşte numai privind-o: Rose Hall. Imobilul face parte din patrimoniul jamaican şi a fost restaurat. Are nenumărate ferestre şi este construită în stilul colonial britanic.
Casa este înconjurată de grădini luxuriante cu floră tipic tropicală din Caraibe. A fost ridicată în 1760 de către John Palmer, bogătaş care deţinea plantaţii. Locuinţa a fost botezată Rose în semn de preţuire pentru soţia lui. Era loc de întâlnire al societăţii înalte din colonia Imperiului britanic.
Dar în timpul revoltei sclavilor din decembrie 1831, casa a fost distrusă, apoi abandonată aproape un secol şi a devenit ruine.
În fine, în 1966, John Rollin a fost atras irezistibil de povestea sa fascinantă şi, ca proprietar al faimoasei Rose Hall Greathouse, s-a decis să o restaureze cu un buget colosal de 2 milioane de dolari, redându-i fastul de odinioară şi pentru a o introduce în circuitul atractiv al insulei Jamaica. El a încercat să respecte spiritul epocii şi să-i redea strălucirea şi, pe cât posibil, să-i confere mobilier specific acelei perioade coloniale cu parfum aparte.
Numărul imens de camere, bogat mobilate amintesc vizitatorilor care trec pragul casei de la Rose Hall de opulenţa colonială britanică şi de viaţa magnifică pe care o duceau bogaţii plantaţiilor. Practic, nu le lipsea nimic din splendoarea Angliei, deşi se găseau departe de ea! Şi poate tocmai de aceea s-au decis să-şi acorde plăceri care ţin de nostalgia europeană.
Dar Rose Hall deţine un secret care atrage atenţia publicului de pretutindeni: vrăjitoarea albă. Din secolul XIX, aceasta bântuie clădirea de pe colină şi provoacă groaza localnicilor sau a vizitatorilor. Legenda spune că Anne May Patterson, soţia lui John Rose Palmer, jumătate englezoaică jumătate irlandeză, a fost crescută în insula vecină, Haiti. Bona acesteia, venită din Africa ca sclavă, probabil din Dahomey, a iniţiat-o în tehnicile de magie neagră voodoo.
Părinţii ei au murit din cauza febrei galbene. Fata a fost apoi adoptată de bonă, care a iniţiat-o în magia haitiană voodoo, după care s-au mutat în Jamaica.
Anne avea pofte sexuale nestăpânite. Şi pentru că soţul ei nu i le putea satisface, sărmanul, l-a otrăvit fără a lăsa urme! S-a recăsătorit repede dar noul ei soţ nu era cu nimic mai prejos decât primul, din păcate. Nesatisfăcută, Anne a făcut apel la sclavii negrii de pe plantaţia ei pe care apoi îi ucidea fără regrete.
Anne s-a căsătorit pentru a treia oară şi mereu, apetitul ei sexual rămân a nesatisfăcut, în ciuda multitudinii de oferte masculine. Până la urmă, sătui şi îngroziţi de atâta teroare din partea stăpânei lor, negrii au ucis-o. Sufletul torturat al femeii ucise străbate de atunci locurile crimelor pe care le-a făcut, fiind văzut de mai multe persoane din când în când.
Disperaţi, localnicii au încercat să intre în contact cu fantoma lui Anne, chiar şi prin spiritism, cum s-a întîmplat în timpul unei şedinţe, în1978. Oamenii au fost conduşi spre locul unde s-a descoperit o păpuşă voodoo.
Casa bântuită de fantoma ei, care se află lângă Montego Bay atrage astăzi nenumăraţi curioşi dornici de senzaţii tari. Rose Hall mai este poreclită şi Casa vrăjitoarei!
I was recommended this website through my cousin. I’m now
not positive whether this post is written by means of him as nobody else know such detailed
about my trouble. You’re incredible! Thanks!