• Astro International

Misterul de la Atlit Yam

Spread the love
Sursa Wikipedia.

Sursa Wikipedia.

La Haifa, în Israel, cavalerii templierii au construit un fort redutabil, ridicat pe fundaţiile unui port fenician foarte vechi.
La o jumătate de kilometru în larg, în 1984, echipa de cercetători condusă de către arheologul Ehud Galili de la Universitatea din Haifa a făcut o descoperire extraordinară în timp ce făcea arheologie subacvatică.
Oamenii de ştiinţă au găsit artefacte de tot felul: roţi, monezi, arme etc. La o adâncime de zece metri, scafandrii israelieni au descoperit o structură neobişnuită, eliberată de nisip din cauza unei furtuni foarte puternice. Cum s-ar putea însă explica prezenţa ei la aproximativ 400 de metri de coasta isrealiană?
Primele săpături subacvatice au revelat faptul că acest sit arheologic era de fapt un oraş din epoca Pietrei, vechi de cel puţin 9.000 de ani şi care a fost înghiţit treptat de mare, acum aproximativ 6.000 de ani, ca urmare a topirii gheţarilor. Cândva, se întindea pe cel puţin 40.000 de metri pătraţi!
Cercetările au durat circa 25 de ani deoarece vorbim despre cel mai mare şi important sit arheologic preistoric de pe coasta Mediteranei. Arheologii au descoperit case, zeci de schelete de oameni, cel mai vechi puţ din lume mărginit cu pietre, un altar din piatră asemănător celui de la Stonehenge, precum şi urme de ADN printre cele mai bine păstrate din preistorie.
În apropiere se găseşte castelul Pelerin, o fortăreaţă a templierilor care nu a fost niciodată cucerită de către Islam.

5.00 avg. rating (95% score) - 1 vote
Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , .Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Aparut Vandut