Sfânta Lucia (Sankta Lucia în limba suedeză, dar de obicei numită Lucia) este o sărbătoare care are loc la 13 decembrie în onoarea sărbătorii Sf. Lucia din Syracusa. Acesta marchează începutul sezonului de Crăciun. În mod tradiţional o sărbătoare importantă în întregul Occident creştin, acum este sărbătorită în Scandinavia şi în sudul Europei, în special în Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Italia, Islanda. Înainte de reforma calendarului gregorian, în secolul al XVI-lea, sîrbătoarea a căzut în ziua solstiţiului de iarnă în emisfera nordică.
În Suedia, ţara unde sărbătoarea este cea mai răspândită, este originară din Västergötland, în sud-vestul ţării, şi s-a extins treptat în toată ţara, apoi în secolul XX în toate teritoriile finlandeze vorbitoare de limbă suedeză ca Åland, şi într-o oarecare măsură, în alte ţări, cum ar fi Danemarca şi Norvegia.
Lucia este un prenume venind din latinul lux, lucis, desemnând lumină, şi lumina este într-adevăr în centrul atenţiei în timpul acestor sărbători.
În Suedia, Sf. Lucy (numită Lucia) este venerată pe 13 decembrie într-o ceremonie în cadrul căreia o fată aleasă pe nume „Lucia”, merge înaintea unei procesiuni de femei. Toate sunt îmbrăcate în alb cu centură de pânză roşie. Sfânta Lucia poartă o coroană cu lumânări şi celelalte ţin câte o lumânare în mână. Lumânări reprezintă focul care refuză să ia viaţa Sfintei Lucia pe rug, şi centura roşie, probabil, martiriul sfintei.
Femeile cântă un cântec al Luciri în timp ce intră în cameră. Melodia este cea a cântecului napolitan al Sfintei Lucia, dar unde versiunea napolitană descrie frumoasa privelişte din cartierul Borgo Santa Lucia din Napoli, în timp ce diferite versiuni scandinave vorbesc de lumina cu care Lucia a învins întunericul. La sfârşitul cântecului, procesiunea continuă cu colinde de Crăciun sau cu alte melodii despre Lucia.
Când ţările scandinave erau încă catolice, noaptea de Sfânta Lucia era sărbătorită ca o sărbătoare printre multe altele. Cu toate acestea, tradiţia a continuat chiar şi după Reforma protestantă din anii 1520 şi 1530. Conform calendarului iulian, noaptea de Lucia era cea mai lungă din an. Acesta este probabil motivul pentru care sărbătoarea persistă în ţările nordice, unde nopţile din noiembrie şi decembrie sunt foarte întunecate înainte de primele ninsori. Ideea luminii care învinge întunericul este, aşadar, foarte binevenită.
Unele urme reînnoiesc celebrarea Luciei în Suedia a tradiţiei protestante germane de a îmbrăca fetele în copiii lui Hristos („Kindchen Isus”, „Christkindl”) şi să le îndemne de a distribui cadouri de Crăciun. Varianta suedeză a acesteia este „Jes Kinken,” care începe să apară în rândul clasei de mijloc superioare în anul 1700: fata poartă o coroană de lumânări şi distribuie dulciuri şi biscuiţi pentru copii. O altă teorie a evoluat din vechile tradiţii suedeze de „băieţi stele” („stjärngossar) şi îngeri îmbrăcaţi în alb, care mergeau să cânte colinde în timpul Crăciunului. Oricum, tradiţia prezentă, în care o femeie sau fată tânără îmbrăcată în alb şi purtând o coroană de lumânări apare dimineaţa la fereastră, a apărut în jurul lacului Vänern în secolul al XVIII-lea şi s-a răspândit încet în restul ţării în secolul următor.
În 1893, muzeul din Skansen a scos la lumina zilei această tradiţie veche, pe care o consideră de valoare şi demnă de a fi conservată.
Celebrarea sub forma modernă a apărut în 1927, graţie iniţiativei unui ziar din Stockholm (Stockholms Dagblad), care a organizat prima procesiune oficială a Sfântei Lucia, cu alegerea unei fete în chip de Lucia. Practica s-a răspândit apoi rapid în toată ţara, în special prin influenţa presei locale.
Astăzi, majoritatea oraşelor din Suedia aleg o Lucia în fiecare an, şcolile aleg o Lucia şi pe ale ei „tärnor” (domnişoarele de onoare) din rândul elevilor, şi o Lucia este aleasă şi dintre regiuni.
Luciile regionale vor vizita centrele comerciale, bisericile şi instituţiile pentru persoanele în vârstă, cântând şi răspândind biscuiţi şi multe daruri. A existat o discuţie cu privire la eventuala alege a unei Lucia non-alb, care s-a încheiat în anul 2000 cu alegerea primei non-albe, o tânără adoptată.
În procesiune există băieţi, jucând un rol diferit asociat cu Crăciun. Unii, aşa numiţii „stjärngossar” sunt îmbrăcaţi în alb, ca fetele, dar purtând o pălărie conică decorată cu stele aurii, în timp ce alţii sunt deghizaţi ca „tomtenissar”, purtători de felinare, şi alţii se pot deghiza în păpuşi din turtă dulce (Pepparkaksgubb). Ei participă din plin la cântece şi au un cântec sau două pentru ei înşişi, cel mai adesea Staffan Stalledräng, care spune povestea lui Ştefan care s-a ocupat de îngrijirea celor cinci cai ai săi.
De această sărbătoare se mănâncă tradiţionalele lussekatt, prăjituri condimentate cu şofran.
Deşi Sfânta Lucia nu este o sărbătoare oficială în Suedia, este o sărbătoare foarte iubită de suedezi. Seara şi noapte pot fi foarte zgomotoase, liceenii mai ales profitând de oportunitatea de a sărbători. La universităţi studenţii organizează cine mari formale, ultima lor şansă de a face acest lucru înainte ca cei mai mulţi să nu se întoarcă la familiile lor de Crăciun.
Versurile suedeze din cântecul napolitan Santa Lucia sunt în mod tradiţional, fie „Natten gar tunga fjät ” („Noaptea trece cu paşi grei”) sau „Sankta Lucia ljusklara hägring” („Sfânta Lucia, genială iluzie”). Există, de asemenea, o versiune modernă, cu cuvinte mai uşoare, pentru copii: Ute ar mörkt och kallt („Afară e întuneric şi frig”).
În Danemarca Sfânta Lucia, numită „Luciadag”, a fost sărbătorită pentru prima dată la 13 decembrie 1944. Tradiţia a fost importată direct din Suedia, de către Franz Wend, secretar al Föreningen Norden, într-o încercare de „a aduce lumină în aceste vremuri întunecate.” Era implicit un act de protest pasiv împotriva ocupaţiei ţării de către trupele Germaniei naziste, dar tradiţia a continuat şi dincolo de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Deşi tradiţia a fost importaă din Suedia, în Danemarca ea diferă fiind mai mult centrată pe religie. Procesiunile şi festivităţile au loc în cadrul bisericilor locale, în jurul Crăciunului. Şcolile şi grădiniţele sărbătoresc, de asemenea ziua, dar impactul Luciei asupra restului societăţii daneze este minim.
Deşi nu sunt încă prea răspândite, există mai multe tradiţii în special daneze: în noaptea care precede sărbătoarea de Sfânta Lucia se aprind lumânările şi se opreşte orice lumină electrică, şi în duminica cea mai apropiată de 13 decembrie danezii merg la biserică.
Versiunile daneze ale cântecului napolitan reflectă în mod clar legături mai strânse cu creştinismul în această ţară. „Sf. Lucia, ” de Holger Lissners, care datează din 1982, este versiunea cea mai cunoscută.
Lucia este sfânta patroană a Syracusei (Sicilia), oraşul său natal. Sărbătoarea principală se desfăşoară pe 13 decembrie, dar, de asemenea, în luna mai. În Sicilia şi în rândul diasporei siciliene se mânâncă cuccia pentru a aminti de minunea când Lucia a suferit de foame.
Sfânta Lucia este, de asemenea, populară în rândul copiilor din nord-estul Italiei, mai ales Trent, în estul Lombardiei (Bergamo, Brescia, Cremona, Mantua), Veneţia (Verona), şi Emilia-Romagna (Parma, Piacenza şi Reggio Emilia ). Ea dă daruri copiilor care învaţă bine şi cărbune celor răi. Copiii îi lasă ceva să mănânce (un sandwich sau ce pot pentru a pune de- o parte), cât şi pentru măgăruşul ei, care o ajută să distribuie cadouri. Ei nu trebuie să o vadă pe sfântă, care le va arunca cenuşă în ochi în cazul în care aceştia vor încercaţi.
În S.U.A., Biserica Evanghelică Luterană din America, în fruntea a sute de congregaţii scandinave şi germane, comemorează Sfânta Lucia pe 13 decembrie, cu ceremonii în care totul este împodobit cu roşu. Cea mai apropiată duminică de 13 este rezervată pentru procesiuni scandinave tradiţionale.
În Franţa, Lucia din Syracusa nu este bine cunoscută.
În fiecare an, oraşul Montbeliard o sărbătoreşte pe această sfântă în timpul tradiţionalei defilări aLuminilor, la 13 decembrie.
În oraşul Lyon, Sărbătoarea Luminilor de pe 8 decembrie este dedicată Fecioarei Maria (neprihănita zămislire), şi nu Sfintei Lucia.
La noi, Sfânta Lucia este văzută în mod diferit. În Maramureş, ea este văzută ca o figură spectrală, figurativă, rea, cu un voal alb pe cap. Are rolul de a pedepsi, de exemplu pe cei care torc, coc pâine sau spală pe ziua de 13.
Dar cel mai renumit obicei este aşa numitul scaun sculptat Luca, care are forma unui pentagon regulat, făcut din lemn preţios. El servea pentru identificarea vrăjitoarei satului.
Marian Deaconu
