Pincoya este un personaj feminin din mitologia chilotă, un „spirit de apă” al mărilor Chilotan, o zeitate de o frumuseţe răpitoare, veselă şi senzuală care se ridică des la suprafaţă din adâncurile apelor.
Goală şi pură, ea pesonifică fertilitatea speciilor marine. Are părul lung blond și toată lumea se îndrăgostește de ea la prima vedere. Atunci când este zărită dansând pe plajă, oamenii pot spera că va fi un an bun pentru recoltarea crustaceelor şi peştelui, în special când este întoarsă cu privirea sa pătrunzătoare spre mare.
Dacă stă însă cu spatele la mare, oamenii nu se vor putea aştepta la recolte îndestulătoare!
Genealogia lui Pincoya este subiectul a numeroase mituri. Tatăl său este Millalobo (împăratul mării), fiul unei femei de o mare frumusețe și a unui leu de mare. Pe de altă parte, mama sa, Huenchula, este o femeie iubită în tot arhipelagul, fiind fiica unui șaman machi numit Huenchur.
Sora ei este Sirena şi fratele ei este Pincoy (care este şi soţui său). De fapt, cei trei fraţi îi conduc şi-i îndrumă pe marinarii înecaţi de pe o mare navă fantomă, Caleuche, navigând în timpul nopţilor în jurul arhipelagului Chiloe aflat la sud de Chile.
Nava apare pentru scurt timp intactă, cu sunete care trădează petrecere la bord, dar dispare foarte repede. Mitul spune că, odată la bord, morţii îşi pot relua existenţa anterioară ca şi cum ar fi din nou în viaţă!