În secolul al XVII-lea, femeile basce, moderne şi independente, au fost tratate ca vrăjitoare de trimisul lui Henric al IV-lea.
Totul începe în vara anului 1609, când Pierre de Rosteguy, domn din Lancre, a sosit de la Bordeaux pe terenurile bascilor. Unii fermieri din regiune au îndrăznit să se opună unui nobil, care i-a acuzat de vrăjitorie.
Henric al IV-lea, a trimis atunci în mare grabă pe emisarul său. “ Regele a fost înştiinţat că teritoriul său din Labourd a fost infectat de vrăjitoare, a z
tortura
cruzime
is trimisul regelui Franţei. De fapt, acolo s-au petrecut “o infinitate de lucruri necunoscute, ciudate şi dincolo de orice credinţă.”
Se spune că la orele cele mai tăcute ale nopţii, când somnul este cel mai profund, vrăjitoarele, dedicate diavolului, pândesc…
La sosire acestui emisar înalt, se spune că femeile erau radioase, vesele şi mândre. Se numeau între ele “Doamna Mea”.
Uneori, noaptea, erau văzute dansând în sunetul tobelor. Era prea mult! Mesagerului regal îi era frică de frumuseţea, părul femeilor şi de strălucirea “violentă” a ochii lor, “la fel de periculoase în dragoste, ca şi în vrăjitorie“, scrie el.
Dar ceea ce l-a deranjat cel mai mult era libertatea acestor femei. Într-adevăr, la acel moment, în Ţara Bascilor, femeile erau libere de tutela masculină.
Seniorul Lancre a asistat îngrozit la liturghii în care preoţii din regiune permiteau femeilor să se apropie de altar, pentru a vedea ridicarea hostiei şi a comunica în timpul liturghiei!
De Lancre era convins că nu se confrunta numai cu câteva cazuri izolate de vrăjitorie, ci că se afla în faţa unui adevărat complot satanic la scară regională. Apoi, a pornit într-o cruciadă.
Totul i-a devenit suspect, limba şi caracterul bascilor, în special. De Lancre nu a apreciat deloc modul lor de a se îmbrăca, de a munci, nici de a dans. A adus femeile şi fetele în faţa instanţelor, le-a torturat cu o cruzime rar întâlnită.
De-a lungul interogatoriilor lungi pe care le-a executat, sabatul vrăjitoarelor îi apăreau ca un moment de depravare. Terorizate, acuzatele au mărturisit totul şi nimic, numai ca să scape!
Nici preoţii nu au scăpat de suspiciunile francezului. Dansau, jucau mingea sau purtau asupra lor arme, suficient pentru a-l şoca şi mai mult pe domnul De Lancre.
În cele din urmă, acesta a ars trei acuzaţi: Argibel la Ascain, Migalena şi Pierre Bocal la Ciboure. Dar execuţia de la Saint–Jean–de–Luz, a lui Maria Bonna, a dus la revolta populaţiei locale. Calmul a revenit rapid dar aproape cinci sute de oameni au fost trimişi la moarte de către mesagerul înfuriat al regelui, De Lancre, înainte de a se întoarce la Bordeaux, care trăia cu sentimentul de împlinire.
Este o pagină tragică din istoria bascilor!
