• Astro International

Mamona

The_worship_of_Mammon

Sursă foto: Wikipedia

 

Mamona, în Noul Testament al Bibliei, este bogăția materială sau lăcomia, adesea personificată în divinitate și uneori inclusă în cele șapte căpetenii ale Iadului.
Mamona este un cuvânt aramaic care înseamnă la origine “bogat”. Cu toate acestea, etimologia sa este obscură. Unii îl aseamănă cu ebraicul Matmon, ceea ce înseamnă bani, comoară, în timp ce alții consideră că ar fi de origine feniciană, mommon însemnând profit. În Talmud și în Noul Testament, cuvântul “Mamona” înseamnă “posesie” (materială), dar este uneori personificat.
“Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, căci întotdeauna acolo va urî pe unul și va iubi pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona (Matei 6:24). ”
Cabaliştii foloseau des practica de a da unui înger numele funcției sale. Astfel, demonul Mamona a fost stabilit din context biblic. Mamona este demonul avariției.
Benedictinul Francisc Bussa din Leoni zis şi Sfântul Francisc Romanul (1384-1440), de origine nobiliară, îl prezenta pe Mamona ca fiind unul dintre cei trei prinţi ai iadului, supus numai lui Lucifer ( care înseamnă Purtătorul luminii). El este cel care manipulează diferitele păcate pe care le comit oamenii datorită iubirii de bani.

5.00 avg. rating (100% score) - 1 vote
Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , .Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Aparut Vandut