• Astro International

Semnificaţia ezoterică a numerelor

Spread the love

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost convinşi că întreaga lor existenţă se sprijină pe un algoritm matematic. Adepţii numerologiei au considerat că nimic în viaţă nu este întâmplător şi că numerele pot determina tendinţele viitoare dar sunt şi purtătoare unor influenţe vibraţionale.
1. Este primul număr pe care îl rostim atunci când numărăm, deci are o putere foarte mare. În lipsa lui, nu ar fi posibil nici un sistem de numărare. Semnifică începutul. Este un număr care indică dorinţa de individualitate. Nu este străin nici de ideea de egoism ori simţ melodramatic.
2. Este un număr feminin care indică echilibrul şi comunicarea în dublu sens. Are legătură cu parteneriatul şi interacţiunea cu ceilalţi. Realizările individuale nu sunt realiste deoarece munca în echipă, cooperarea au efecte mult mai trainice. Doi este vârful în formarea vieţii – există două sexe care intră în relaţie pentru a procrea. Doi corespunde instituţiei şi instictelor noastre de autoprotejare. Mai poate fi asociat şi cu înţelegerea şi toanele.
3. Aceast număr reprezintă mintea, trupul, spiritul, dorinţa de implicare şi de autodepăşire, dar şi ideea că învăţătura se produce pe baza experienţelor de viaţă. Este considerat a fi un număr norocos şi uneori este asociat cu banii. În general, trei descrie adunarea a mai mulţi oameni care doresc să atingă un ţel comun. Deşi, trei posedă atributele înţelepciunii, înţelegerii, cunoştinţelor, în mod negativ, poate indica şi pesimismul ori asumarea de riscuri inutile.
4. Este numărul stabilitaţii şi al clădirii viitorului. Are multă energie, direcţionată către îndeplinirea unor ţeluri nobile. Pentru că este un număr al progresului şi al creşterii, cele mai multe idei par să răsară din nimic. Uneori, lasă impresia că este plictisitor. Indică şi limitările.
5. Reprezintă punerea în serviciul celorlalţi. Este analitic şi înzestrat cu capacitatea de a gândi în mod critic. Poate medita atât de mult asupra unui aspect încât acesta ajunge să îşi piardă relevanţa. Acest număr guvernează capacitatea noastră de a gândi raţional. Este un număr multi faţetat care pune în legătură starea fizică cu sănătatea mentală. Este un număr masculin care indică senzualitatea şi cele cinci simţuri.
6. Are legătură cu tactul, frumuseţea, armonia, starea de graţie, iertarea, compasiunea. Este un număr feminin. Corespunde construirii de relaţii. Indică diplomaţia. Nu aduce noroc în plan financiar.
7. Indică elevarea spirutuală. Centrul nostru spiritual are şapte chakre. Este considerat a fi sacru. Sunt şapte zile într-o saptamână; textele vechi spun că pământul a fost făcut în şapte etape. În mod negativ, poate indica nesinceritatea, dubiile, înşelăciunea.


8. Este considerat a fi un număr al influenţelor karmice. Are legătură cu plătirea datoriilor în viaţa aceasta şi în cele anterioare. Reprezintă munca serioasă. Opt corespunde reputaţiei simţului civic, echilibrului.
9. Considerat a fi un număr sacru, de aceea, anticii nu i-au atribui nici un echivalent în alfabetul chaldean. Reprezintă schimbarea, invenţiile, creşterile care se nasc din inspiraţie. În mod tradiţional, are o semnificaţie ezoterică evidenţiată de faptul că este nevoie de nouă luni calendaristice pentru a aduce pe lume un copil.
10. Indică încheierea unui ciclu. În ultimele sute de ani, a fost utilizat ca blocul fundamental al sistemului numeric, al monedelor şi măsurătorilor. Atunci când zece l-a înlocuit pe doisprezece ca ultim număr, în tiparul mental al omului s-au petrecut o serie de modificări care l-au făcut să fie mai ştinţific în modul de raportare la natura ezoterică.
0. Este un număr puternic care aduce transformări profunde. Are o intensitate aparte aşa că este nevoie de prudenţă atunci când vine să asigure că extremele nu au fost găsite. Este simbolul perfect al lipsei de început şi de sfârşit. Îl indică pe Dumnezeu sau idealurile.
11. Este încărcat cu vibraţii psihice şi prezintă un echilibru între proprietăţile masculine şi feminine. Indică o sensibilitate aparte şi conştinţa de sine.
12. Este un indicator al înţelegerii şi înţelepciunii. Cea mai mare parte a cunoştinţelor este dobândită prin experienţa personală. Avea o semnificaţie aparte în viaţa celor vechi: 12 treburi ale Israelului, 12 apostoli, 12 semne zodiacale, 12 luni ale anului. Este considerat a fi un număr vechi al încheierii unui ciclu şi semnalează sfârşitul copilăriei.

 

5.00 avg. rating (95% score) - 1 vote
Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , .Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Aparut Vandut